Ce sunt cârtițele?
Cârtițele sunt insectivore care se ascund în tunelurile din pământ, pe care și le sapă singure. Au aproximativ 15-20 cm lungime, blană catifelată, cu o culoare de la gri până la negru, botul subțire, fără păr, iar ochii și urechile sunt mici. Membrele mari din față ale cârtițelor au gheare lungi cu ajutorul cărora pot săpa mult mai ușor. Cu excepția sezonului de reproducere a cârtițelor, care are loc la începutul primăverii, acestea tind să locuiască desinestătător, deci chiar dacă există mai multe tuneluri în curtea/gazonul dvs. acestea cel mai probabil servesc drept casă unei singure cârtițe.
Cotrar credinței destul de populare asupra faptului că aceste mamifere se hrănesc cu rădăcinile plantelor și a copacilor, pentru că sapă tunelurile în jurul copacilor și sub aceștia, în realitate cârtițele sunt insectivore și își sapă tunelurile pentru a localiza viermii și alte insecte care trăiesc în solul din jurul plantelor.
În timp ce unii oameni cred că arată drăguț, cârtițele pot provoca daune grave gazonului tău și amenajării peisagistice.
Cârtițele construiesc rețele complexe de tuneluri și movile în pământ și ucid sau deteriorează rapid plantele, iarba și copacii din spațiul tău exterior. Dacă vrei să-ți recuperezi curtea, singura soluție este să înveți cum să scapi de cârtițe.
Cum detectăm prezența cârtițelor în curtea noastră?
Daunele cauzate de cârtițe pot fi similare cu cele provocate de șoareci sau alte rozătoare, însă există câteva diferențe cheie care vin în ajutorul dumneavoastră pentru a le detecta:
1. Iarbă Moartă
Peticele de iarbă moartă sunt un bun indiciu că aveți probleme cu cârtițele. Pe măsură ce cârtițele își fac tunelurile, acestea perturbă sistemele de rădăcină a plantelor din apropiere, cauzând moartea ierbii de la suprafața gazonului și lăsând "pete" de iarbă uscată în urma lor.
2. Prezența mușuroaielor de pământ
Atunci când o cârtiță își sapă tunelurile, aceasta se comportă ca un miniexcavator, mutând toată mizeria din tunel și urcând-o la suprafață creând astfel o movilă de pământ, la intrarea în tunel, ceea ce poate servi drept indicator.
3. Mușuroaie de pământ la o distanță mare
Cârtițele nu sunt singurele creaturi care fac movile de intrare și ieșire. Popândăii fac ceva similar. Cu toate acestea, diferența este că movilele popândăilor sunt apropiate una de cealaltă, în timp ce movilele create de cârtițe tind să fie la o distanță de aproximativ doi metri una de cealaltă.
4. Bucăți de murdărie
Când popândăii sapă în curtea ta, ei pulverizează solul într-o pulbere netedă. Cârtițele, pe de altă parte, sapă pământul în bucăți. Pe măsură ce evaluați mușuroaiele din curtea dumneavoastă., căutați aglomerări de pământ, care este un semn sigur al cârtițelor.
De ce apar cârtițele în curtea ta?
Cârtițele își trăiesc întreaga viață în tunelurile lor, așa că este cel mai probabil să frecventeze zonele care oferă habitatul ideal pentru hrănire, reproducere și vizuini.
Mai jos sunt câteva exemple de habitat ideal pentru o cârtiță:
1. Prezența câtor mai multe insecte
Cârtițele mănâncă o mulțime de gândaci. Dieta lor constă din râme, larve albe, gândaci și alte larve. Cârtițele vor construi vizuini și vor săpa tuneluri în zonele în care aceste insecte sunt abundente.
2. Temperaturi mai reci
Contrar credinței populare, cârtițele nu sunt oarbe sau nocturne. Sunt active pe tot parcursul zilei și preferă solul umed și rece, care le ajută să-și regleze temperatura.
3. Elemente de amenajare a teritoriului
Principalele piste construite de cârtițe tind să urmeze anumite elemente de amenajare a teritoriului, cum ar fi rânduri de garduri, poteci sau alte granițe create de om. De asemenea, pot apărea de-a lungul unei linii de gard viu sau a unei alte zone protejate. De asemenea, cârtițele vor săpa sub arbuști și copaci pentru a localiza insectele care trăiesc în sistemele lor radiculare.
Cum scăpăm de cârtițe?
Există mai multe metode de a scăpa de cârtițe:
1. Eliminați sursa lor de hrană
Cârtițele iubesc larvele. Când veți elimina larvele și alte insecte din curtea dvs., cârtițele se vor muta în căutarea unor surse de hrană mai bune. Vă recomandăm să controlați populațiile de larve prin utilizarea nematodelor benefice sau a sporilor de lapte pentru a ucide larvele. Dacă doriți rezultate mai rapide, utilizați în schimb un insecticid.
Dezavantajul acestei metode este faptul că, cârtița poate să înceapă să se bazeze pe alte surse de hrană și pe alte specii de insecte.
2. Utilizați plantele puternic mirositoare ca și barieră
Cârtițelor nu le plac plantele cu mirosuri puternice, cum ar fi narcisele, gălbenelele și orice altceva din familia Allium. Plantați aceste specii în jurul marginilor grădinii dvs. pentru a forma o barieră naturală sau plantați în paturi înălțate pentru a proteja sistemele radiculare. Dacă preferați, puteți achiziționa și bariere de cârtiță gata făcute de la magazinul local de grădinărit.
3. Păstrați-vă gazonul ordonat
Cârtițele se simt cel mai în siguranță sub acoperire. Din acest motiv, eliminarea adăpostului lor este o modalitate excelentă de a le încuraja să plece în altă parte.
Păstrați iarba cosită și paturile de grădină îngrijite. Evitați utilizarea straturilor groase de mulci pentru a acoperi paturile și îndepărtați toate stivele de lemn sau grămezile de resturi organice. De asemenea, poate veți doriți să reduceți udarea, deoarece excesul de umiditate atrage insectele și creează un habitat ideal pentru cârtițe.
4. Folosiți capcane mecanice pentru cârtițe
Capcana mecanică pentru cârtiță este o metodă eficientă de a scăpa definitiv de dăunător. Utilizați capcana mecanică pentru cârtiță conform instrucțiunilor și cu multă grijă ca să nu vă răniți. Această metodă este considerată eficientă pentru că presupune uciderea animalului fără posibilitatea că acesta va reveni.
5. Folosiți aparate anti cârtiță eficiente
APARAT ANTI CARTITA PERFECTGARDEN, ULTRASUNETE, VIBRATIE, IPX4, ANTI ROZATOARE, ACOPERIRE 650-1000 M2, ALIMENTARE BATERII 4 X LR20 (D), 400-1000 HZ
Aparatul anti cârtiță cu baterii sau aparatul anti cârtiță solar reprezintă un repelent care creează un mediu neprietenos pentru cârtiță. Deși semnalele sonore emanate de aparate nu pot fi percepute de urechea umană acestea deranjează foarte mult cârtițele.
În funcție de tipul de sol și în funcție de compactarea solului aparatul anti cârtiță cu baterii are o rază de acțiune cuprinsă între 650-1000 metri pătrați.
- Raza de acțiune garantata 650 metri pătrați pentru soluri multistrat ( care contin pământ divers, amestecat, piatră)
- Raza de acțiune 1000 metri pătrați pentru solurile nisipoase cu drenaj bun.
- Raza de acțiune garantată 650 pentru majoritatea solurilor
- Datorită alimentării cu 4 bateri LR20/R20, aparatul emite ultrasunete puternice, cu mult peste aparatele convenționale alimentate cu energie mai puțină.
APARAT SOLAR ANTI ROZATOARE BUHA®, ANTI CARTITE, ANTI DIHOR, SOARECE DE CAMP, ULTRASUNETE 400-1000 HZ, ACOPERIRE 360°
În funcție de tipul de sol și în funcție de compactarea solului aparatul anti cârtiță solar are o rază de acțiune cuprinsă între 150-400 metri pătrați.
- Raza de acțiune garantată 150 metri pătrați pentru soluri multistrat ( care conțin pământ divers, amestecat, piatră)
- Raza de acțiune 400 metri pătrați pentru solurile nisipoase cu drenaj bun.
- Raza de acțiune garantată 150 pentru majoritatea solurilor
- Datorită alimentării solare, aparatul emite ultrasunete puternice, cu mult peste aparatele convenționale alimentate cu energie mai puțină.
Beneficii și cum folosim?
-
Prin semnale sonore si vibratii sperie si tine rozatoarele la distanta
- Potrivit pentru a tine la distanta cartitele, orbetii si rozatoarele mici
- semnalele nu deranjeaza oamenii sau alte animale
- in functie de sol poate proteja o arie de pana la 1000 m2
- autonomie lunga
- Aparatul PerfectGarden anticartita asigura o protectie eficienta impotriva daunatorilor din gradina (cartita, soarece de camp, orbeti, etc).
- Sunetele emise la fiecare 50 secunde vor tine departe daunatorii de gradina
- Recomandam sa efectuati analiza eficientei dupa cateva zile (chiar saptamani), deoarece prin emiterea continua a sunetelor deranjante isi exercita efectul dorit!
- Pentru o eficienta mai mare merita sa asezati cate un produs la fiecare 20 m.
Alte metode de a scăpa de cârtițe :
- Plasă anti cârtiță
- Carbid pentru cârtiță
- Momeli anti cârtiță
- Fumigene
- Capcane mecanice anti cârtiță
- Folosirea plantelor ca metodă împotriva cârtițelor, precum Fritillaria imperialis sau Euphorbia lathyris)
Abouthome.ro iti sta la dispozitie pentru consultanta in alegerea celor mai bune solutii pentru casa si gradina.
Date de contact :
E-Mail : contact@abouthome.ro
Telefon: 0737 050 705
am o intrebare, pot folosi "Carbid pentru cârtiță" intr-un strat de ceapa? Nu este Toxic ptr om, intrind in ceapa?
Multumesc!